Anul acesta, Asociația "Toți pentru bine", in colaborare cu Parohia Moara Săracă și Parohia Fierbinți-Târg, oferă copiilor aflați în condiții vulnerabile din aceste comune pachete cadou conținând dulciuri și jucării.
Acțiunea este posibila mulțumită donațiilor în bani și produse primite de la persoane fizice.
Pentru Asociația "Toți pentru bine", este prima campanie de acest fel, ONG-ul dorind să continue și în anii următori prin încheierea mai multor parteneriate care sa permită acoperirea unui număr mai mare de comune.
Întâlnirile pentru distribuirea pachetelor au loc la Centrul Social Sfântul Gheorghe, al Parohiei Moara Săracă, respectiv la Centrul Social al Parohiei Fierbinti-Targ, în datele de 31 Mai și 1 Iunie.
Asociația "Toți pentru bine" se află în parteneriat cu Parohia Moara Săracă din Septembrie 2022, când s-a alăturat proiectului "Ajutor pentru elevi", proiect în cadrul căruia ONG-ul susține activități și cursuri gratuite pentru copiii din Moara Vlasiei.
Atelierele organizate în acest program sunt de arts& crafts, dezvoltare emoțională, STEAM, codare și programare, engleza pentru începători, lecturi și scriere creativa.
Asociatia "Toti pentru bine" a fost infiintata cu misiunea de a investi resurse umane, materiale si financiare care sa sustina dezvoltarea sociala, emotionala si educationala a copiilor din comunitatile mici aflate in vecinatatea oraselor mari.
Luna Iunie 2023 marchează trei evenimente speciale susținute de Asociatia "Toti pentru bine", aceștia organizând de asemenea si un eveniment gratuit pentru copii și o sesiune de lectura ce se va încheia cu oferirea de cărți în dar. Detalii despre acestea se regăsesc pe pagina oficiala de Facebook și pe site-ul Asociației "Toți pentru bine".
"Prin acțiunea "1 Iunie- Ziua tuturor Copiilor" dorim sa întărim misiunea noastră și sa aducem zâmbete pe fețele copilașilor aflați în situații deosebite și pentru care bucuria de a primi cadouri este, cel mult, ocazională."- Andreea Anghel, Director Executiv Asociația" Toți pentru bine"
Comments